Deși Turul Corsicii a fost afectat de ploile torențiale care au lovit Franța în acest week-end, două dintre echipajele Hyundai au reușit să obțină un nou rezultat pozitiv terminând între primele 7 clasate.
Neo-zeelandezul Haydon Paddon a rămas vârful de lance pentru Hyundai reușind o clasare pe locul 5 la general (fiind a cincea oară când Paddon se clasează în top 5 în acest sezon). Deși Hayden a concurat pentru prima data pe traseul de asfalt din Corsica, acesta a impresionat înregistrând și al treilea cel mai rapid timp în Super Speciala numărul 8 din ultima zi a raliului. Paddon s-a declarat foarte mulțumit de locul obținut la finalul raliului mai ales după ce condițiile nefavorabile din prima zi îl aruncaseră tocmai pe locul 15 la general. Pilotul Hyundai mai precizat că a trebuit să-și adapteze în mod constant stilul de condus în funcție de condițiile meteo schimbătoare, motiv pentru care nu a reușit să mențină un ritm constant de cursă.
Spaniolul Dani Sordo a terminat dificilul raliu din Corsica pe locul 7 după ce a câștigat Super Speciala cu numărul 8 într-o manieră entuziasmantă. Deși a menținut un ritm competitiv pe parcursul raliului din Franța, Sordo a fost avut parte de ghinion vineri după-amiază când, din pricina carosabilului alunecos, a pierdut controlul mașinii și a avariat o jantă. Sordo a recunoscut că nu este întru totul mulțumit de rezultatul său din Corsica: “Am avariat o jantă în prima zi, fapt care ne-a costat două minute. Fără acel incident am fi putut să forțăm un rezultat cu adevărat mare. Dacă ne uităm la ritmul nostru din acest week-end – mai ales la cel din dimineața aceasta (n.n. duminică, 4 octombrie) – am fi putut să ne luptăm pentru o clasare pe podium.”
Pentru Thierry Neuville și Kevin Abbring, ceilalți doi piloți Hyundai angrenați în cursă, condițiile meteo s-au dovedit mult prea dificile. Belgianul s-a retras prematur din problele de vineri, reușind totuși să termine raliul după ce a revenit sâmbătă în categoria Rally 2. Tânărul olandez Kevin Abbring a fost forțat să se retragă definitiv din cursă după ce a ieșit de pe traseu în timpul Super Specialei 8. Deși mașina sa nu a suferit pagube majore, aceasta nu a mai putut fi readusă pe traseu. Până la ieșirea în decor, Abbring impresionase printr-un ritm foarte rapid de cursă, dar se pare că alegerea anvelopelor nu a fost una inspirată iar exuberanța stilului său de condus l-a costat pe traseul alunecos din Franța. De altfel, alegerea anvelopelor a reprezentat un factor foarte important pe parcursul întregului week-end.
După acest rezultat, cu două curse înainte de finalul sezonului, Hyundai Motorsport ramâne în cărți pentru locul secund la constructori, deși a cedat pentru moment locul doi din clasament în fața celor de la Citroen.
Foto: freepik