Federația Internațională de Automobilism (FIA) a decis adoptarea unor modificări importante în regulamentului tehnic al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) începând cu sezonul 2017.
Principalul obiectiv al acestor schimbări este ca mașinile din WRC să devină mai rapide prin creșterea puterii motoarelor de la cei 300 de cai putere din prezent până la 380 de cai. Forul mondial al FIA a anunțat că mașinile din WRC vor continua să utilizeze motoarele turbo în 4 cilindri de 1.6. Totuși, pentru a crește puterea motoarelor se vor opera modificări tehnice la turbinele furnizate de producătorul american Garrett, dimensiunile restrictorului urmând să crească de la 34 la 36 de mm. În paralel cu puterea mai mare a motoarelor, mașinile din WRC vor deveni și mai ușoare, masa totală urmând să le fie redusă cu aproximativ 25 de kilograme prin utilizarea unor materiale ultra ușoare.
Nici latura aerodinamică nu va fi neglijată, mașinile urmând să primească o aripă spate de dimensiuni mari care să mărească forța de apăsare pe puntea spate.
Organizatorii WRC au publicat deja o serie de schițe care ne oferă o idee destul de bună despre modul în care vor arăta mașinile din acest campionat peste doi ani. Aceste imagini prezintă mașini cu un aspect vizal sensibil mai agresiv în special datorită lățimii maxime mai mari de 1875 de mm (față de 1820 mm în prezent) și aripii spate mai mari. În același timp, constructorii vor beneficia și de relaxarea regulamentului în ceea ce privește modificarea părților laterale ale barei frontale de protecție și a elementelor aerodinamice din fața pneurilor de pe puntea față. Este lesne de anticipat că aceste schimbări vor contribui la rândul lor la îmbunătățirea aspectului estetic al mașinilor din WRC.
Deocamdată, modificările nu a fost definitivate și incluse oficial în regulament urmând să fie organizate o serie de sesiuni de consultări între tehnicienii FIA și constructorii implicați în WRC. Hyundai, Ford și Volkswagen lucrează deja la noile modificări tehnice în vreme ce Toyota și-a anunțat revenirea în WRC în 2017 cu modelul Yaris. Constructorul francez Citroen a declarat însă că așteaptă finalizarea regulamentului tehnic pentru a decide dacă va continua să participe în WRC.
Foto: freepik