Dependenta de biomasa – in mod special lemnul de foc – pentru generarea de energie in zonele rurale are un impact foarte important asupra mediului din Zimbabwe.
Comunitatile rurale din Zimbabwe obtin 94% din energia necesara pentru gatit prin folosirea de combustibili traditionali, in principal lemn de foc, in timp ce 20% dintre gospodariile urbane folosesc lemnul ca principal combustibil pentru gatit.
Din acest motiv, obisnuintele de utilizare nesustenabila a lemnului de foc duc la accentuarea fenomenului defrisarilor.
Defrisarile au afectat 37% din teritoriul impadurit din Zimbabwe in perioada 1990 – 2015, lasand viabile numai 87.000 de hectare, potrivit unui studiu din 2015, realizat de Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura.
In acelasi timp, padurile comerciale care sunt plantate in scopuri de profit, s-au restrans de la 120.000 de hectare la aproximativ 69.000 de hectare in 2019, potrivit Federatiei Producatorilor de Cherestea, o asociatie independenta a producatorilor de cherestea din Zimbabwe.
Cel putin sase milioane de tone de cherestea se consuma anual pentru combustibil, cu 1.4 tone mai mult decat pot furniza in mod sustenabil padurile din Zimbabwe, potrivit unui studiu din anul 2014 al Ministerului Mediului, Apei si Climei din Zimbabwe. Asta inseamna ca Zimbabwe pierde 330.000 de hectare de padure – peste 60 de milioane de copaci pe an. Iar asta in conditiile in care rata actuala de plantare este de doar aproximativ 8 milioane pe an!
Cine este responsabil pentru defrisari?
Factorii de decizie atribuie defrisarea unor activitati precum curatarea si pregatirea terenurilor pentru agricultura, uscarea tutunului, dezvoltarea infrastructurii, precum si utilizarii casnice a lemnului, ca urmare a penuriei de electricitate.
Esenta problemei este aceea ca factorii de decizie cred ca defrisarea este o amenintare pentru economie, in timp ce – de partea cealalta – oamenii de rand sunt de parere ca degradarea mediului este rezultatul situatiei politice si economice actuale.
Factorii de decizie cred, de aceea, ca problema defrisarilor poate fi rezolvata printr-o electrificare sustinuta.
Un studiu desfasurat recent, cu privire la convingerea ca problemele de mediu ale tarii pot fi rezolvate prin solutii politice rapide si tehnice – precum electrificarea rurala – a incercat sa stabileasca modul in care mediul a fost integrat in economia politica a tarii.
Cercetarea
Studiul, realizat de Ellen Fungisai Chipango, cercetator postdoctorand la Universitatea din Johannesburg, a folosit ca studiu de caz districtul Bujera, din provincia Manicaland, din SE Zimbabwe. “Am constatat ca exista diversi factori care ii determina pe oameni sa foloseasca mediul inconjurator intr-un mod care il deterioreaza”, spune Fungisai Chipango, citandu-l in continuare pe unul dintre participantii la studiu care a reusit sa capteze cel mai bine ideea care sta la baza acestor obisnuinte de folosire a mediului inconjurator: “Saracia a patruns si in zonele noastre de padure. Nu mai taiem lemn doar pentru a-l folosi in bucatarie, ci si pentru a arde caramizi pentru a le vinde apoi” a spus acesta.
Vorbim despre activitati care genereaza un consum energetic ridicat si care necesita, in general, lemn umed din coapcii locali, precum mopane si acacia. In limbaj local, participantii la studiu au facut referire la o practica numita “kukiya-kiya”, care s-ar putea traduce prin “a se descurca cu solutii pe termen scurt, in circumstantele date”.
Dintr-o perspectiva ecologica fenomenul poate fi comparat cu “ecocidul disperat”. Aceasta directie de gandire sustine ca exista o legatura reciproca intre saracie si natura, in care oamenii saraci cauzeaza degradarea mediului din pricina saraciei si disperarii, urmand ca deteriorarea mediului sa fie cea care inrautateste situatia acestei categorii sociale.
De pilda, oamenii taie lemn ud pentru a-l folosi la gatit pentru ca nu au alternativa. Pe de alta parte, au nevoie si de venit pentru supravietuire, ceea ce ii obliga sa taie lemnul si pentru vanzare. Aceste practici vor contribui la defrisare, care ii va afecta in mod negativ tot pe ei.
“Pornind de la aceasta logica de baza, am conchis ca accesul gospodariilor la electricitate nu va fi in mod automat un antidot pentru defrisare. Problema este prea complexa pentru a fi analizata la nivel de gospodarie, fara a crea un lant de explicatii in spatele utilizarii care distruge mediul” este de parere Ellen Fungisai Chipango.
De cele mai multe ori, analistii in materie de conservare constata activitatile “degradante” ale celor saraci, dar foarte rar reusesc sa constientizeze ca aceste probleme au ca sursa economia politica la nivel amplu, care forteaza multe dintre societatile rurale sa isi amplifice presiunea asupra mediului.
De ce majoritatea interventiilor sunt gresite?
Cand statul este confruntat cu problema defrisarii, el deduce ca trebuie sa actioneze. Dar atunci cand problema nu este pusa corect in context, exista probabilitatea instituirii de interventii eronate sau imperfecte.
O astfel de interventie este admonestarea celor saraci pentru “lipsa” de educatie ecologica si pentru “irationalitate”, o abordare lipsita de analiza reala a motivelor care ii determina pe oameni sa practice acest ecocid disperat. Ca rezultat, politicile de mediu nu abordeaza in mod corespunzator factorii sociali, ceea ce duce in mod normal la inasprirea regulilor si reglementarilor.
Fungisai Chipango subliniaza, intr-o alta lucrare de cercetare, ca ar fi judicios pentru clasa politica sa realizeze ca legile trebuie sa fie dezvoltate si sa functioneze adaptat la context. Altfel, incriminarea taierii de lemn local ud inrautateste suferinta comunitatilor rurale.
Lemnul de foc este indispensabil in economia energetica rurala, iar incriminarea unui mod de trai pune in pericol chiar supravietuirea comunitatilor.
Datorita unei relatii de putere asimetrice, oamenii saraci nu pot contesta politicile guvernamentale. In schimb, ei nu le respecta. Iar pentru ca politicienii nu reusesc sa realizeze efectul politicilor lor, ei interpreteaza in mod gresit opozitia oamenilor drept ignoranta! Eforturile de implementare a politicilor gresite vor fi, in consecinta, accentuate!
O alta interventie ce provine dintr-o perspectiva conservationista se concentreaza pe plantarea de copaci, o masura despre care se crede ca ar depasi efectele schimbarii climatice, precum lipsa precipitatiilor sau, la polul opus, inundatiile.
Pentru ca astfel de interventii sa functioneze, ele trebuie concepute in functie de contextul socio-ecologic actual, in caz contrar ele generand si mai multe probleme.
De pilda, plantarea de copaci pe pasunile si savanele istorice poate dauna ecosistemelor si speciilor native din aceste zone. Pe de alta parte, punctul de vedere potrivit caruia padurile sporesc nivelul de precipitatii, a ramas unul destul de fragil. De asemenea, dezbaterea pe tema efectelor defrisarii asupra inundatiilor este in parte neconvingatoare.
Perspective de viitor
Politicienii, factorii de decizie, precum si agentiile de dezvoltare, ar trebui sa salveze in primul rand economia. La randul sau, aceasta va salva padurile. Rezolvarile rapide precum accesul la electricitate pentru gospodarii, ca masura unica, nu vor reusi sa salveze zonele impadurite.
Este nevoie de un context politico-ecologic pentru a rezolva necesitatile energetice rurale si defrisarea. Numai atunci cand factorii subiacenti vor fi rezolvati, interventii precum electrificarea rurala si tehnologiile privind energia regenerabila vor avea un impact real!
Foto: freepik
