Poluarea cu plastic este una dintre cele mai presante probleme de mediu ale vremurilor noastre. Acumularea de materii plastice pe baza de petrol are efecte devastatoare asupra mediului, faunei salbatice si sanatatii umane.
In cadrul unui studiu recent publicat in Scientific Reports, cercetatorii de la Institutul de Stiinta si Tehnologie Nara au prezentat o bacterie care nu este doar capabila sa degradeze materii plastice pe baza de petrol, dificil de reciclat, ci poate produce mai sustenabil materii plastice biodegradabile mai ecologice.
Materialele plastice bazate pe petrol, inclusiv PET (tereftalat de polietilena) sunt folosite la nivel amplu in produse de larg consum, precum sticle de plastic de unica folosinta, textile si ambalaje alimentare. Desi aceste produse sunt aruncate rapid dupa folosire, ele persista in mediu timp de cateva sute de ani.
Poluarea cu plastic rezultata din cultura noastra de tip nereciclabil a depasit acum nivelurile gestionabile si copleseste capacitatea planetei de a face fata acestei probleme. Impactul pentru mediu devine din ce in ce mai evident, fauna salbatica si sanatatea umana fiind tot mai amenintate.
Desi reducerea productiei de materiale plastice inutile, de unica folosinta, si imbunatatirea sistemelor de gestionare a deseurilor va contribui la ameliorarea crizei poluarii, e improbabil ca dependenta noastra de confortul oferit de produsele din plastic sa fie diminuata prea curand. Cercetatorii cauta, de aceea, abordari alternative pentru “curatarea” celor mai rezistente materii plastice din mediu si se pare ca microbii pot oferi unele solutii promitatoare.
“Anumite bacterii dispun de enzimele necesare pentru a degrada PET-urile, cea mai problematica materie plastica pentru mediu” explica autorul principal al studiului, Shosuke Yoshida. “Cercetarea noastra a aratat ca bacteria Ideonella Sakaiensis transforma PET in PHB (poli-3-hidroxibutirat), un tip de materie plastica PHA (polihidroxialcanoat) care este biodegradabil”, a continuat el.
Aceasta descoperire este promitatoare in primul rand pentru ca abordeaza doua probleme curente legate de sustenabilitatea materiilor plastice: degradarea celei mai persistente forme de materie plastica pe baza de petrol, producand in acelasi timp in mod sustenabil materii plastice biodegradabile.
“Credem ca aceasta descoperire poate fi extrem de importanta in diminuarea poluarii cu plastic” a spus Yoshida, “pentru ca aratam ca procesele de degradare a PET-urilor si de sinteza a PHB sunt legate functional in cazul I.Sakaiensis. Aceasta poate oferi un nou parcurs, in care o singura specie de bacterie descompune materii plastice PET dificil de reciclat si foloseste produsii pentru a obtine materii plastice biodegradabile PHA”.
Data fiind provocarea coplesitoare de a face fata poluarii mondiale cu plastic, aceasta abordare bacteriana noua poate fi o parte semnificativa a solutiei.
Sursa: https://phys.org/news/2021-10-bacterium-plastic-pollution-crisis.html
Foto: freepik