Corporatiile raman captive in “zero net”?

Intr-o perioada in care angajamentele legate de neutralitatea carbonului cresc, acelasi lucru se intampla si cu ingrijorarile potrivit carora companiile pun prea mult accent pe “net” si nu suficient de mult pe “zero”.

Intr-un semnal plin de speranta ca lumea ia in sfarsit in serios combaterea schimbarii climatice, vedem o serie intreaga de angajamente zero-net-carbon din partea tarilor, investitorilor, oraselor si corporatiilor, si chiar si din partea companiilor petroliere.
Peste 100 de tari fie si-au stabilit deja, fie iau in calcul, angajamente privind neutralitatea carbonului, majoritatea avand ca obiectiv atingerea pragului zero-net pana in 2050. Peste 800 de orase din lume se alatura acestor angajamente.

Sectorul privat calca si el acceleratia in acest sens. Institutiile financiare din toata lumea se angajeaza sa faca investitii si sa aiba portofolii zero-net pana in 2050. In acelasi timp, vedem o revarsare de angajamente privind neutralitatea carbonului, din partea principalelor corporatii globale, inclusiv Walmart Inc., Ford Motor Company, Royal Dutch Shell si altele.
Cu toate acestea, pe masura ce angajamentele de acest fel se inmultesc, exista ingrijorari cu privire la credibilitatea acestor targeturi pentru corporatii si la strategiile propuse pentru atingerea acestora.
Companiile pun prea mult accent pe partea de “net” din ecuatie si nu suficient de mult pe “zero”. Exista un pericol, asa cum a spus un cercetator in materie de politici, sa ramanem captivi in aceasta plasa a lui “net”.

Decarbonizarea profunda

Planurile corporatiilor se bazeaza in mare parte pe sisteme de „compensare”, in care cumpara credite pentru emisii de la alte firme sau organizatii ce reduc emisiile de carbon mai ieftin decat o poate face respectiva companie. Pe hartie, astfel de firme vor avansa spre pragul zero net, insa in realitate intensitatea carbonului in cazul lor va ramane extrem de mare.
Criticii ridica problema ca strategii corporatisti isi concentreaza prea mult eforturile pe solutii bazate pe natura, in conditiile in care inca exista discutii importante pe marginea credibilitatii si stabilitatii creditelor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Nu e cazul sa minimalizam importanta fundamentala a practicilor ecologice in silvicultura, agricultura si conservarea naturii. Sau contributia cruciala care va fi necesara din partea tehnologiilor cu emisii negative – precum proiectele de „captare directa a aerului”, care pot aspira dioxidul de carbon din atmosfera si il pot sechestra.
Insa astfel de strategii trebuie sa fie aditionale si nu sa inlocuiasca eforturile de decarbonizare profunda, care elimina folosirea combustibililor fosili din transporturi, electricitate, incalzirea cladirilor si din industrie.

„Trebuie neaparat sa ne concentram pe zero”, spune Catherine Abreu, director executiv al Climate Action Network Canada. „Fiintele umane se lasa usor seduse de solutii tehnocrate, ce par ideale. Iar in conversatia despre pragul zero-net exista un aspect care se preteaza la acest tip de gandire seducatoare si o tendinta de a manipula ideea de zero-net si de a o transforma in ceva care perpetueaza situatia actuala”.
Cu toate acestea, este din ce in ce mai clar ca succesul in ceea ce priveste limitarea carnagiului schimbarii climatice va necesita implicarea fiecarei tactici de atenuare disponibila in acest moment. Cu atat mai mult cu cat am dat gres pana de curand in procesul de accelerare a tranzitiei economiei mainstream la emisii reduse de carbon.

Pariuri sigure si wild cards

In raportul sau revolutionar din 2018, Grupul Interguvernamental ONU pentru Schimbari Climatice (IPCC) a inglobat pragul „net” in diferite scenarii, pentru a mentine cresterea medie a temperaturii globale la 1,5°C. IPCC a prevazut patru „cai ilustrative” pentru atingerea obiectivului de 1,5°C si toate au prezentat o anumita dependenta de „emisiile negative” – precum solutiile bazate pe natura sau captarea si stocarea carbonului.

Institutul Canadian pentru Alegeri Climatice (CICC) caracterizeaza multe dintre solutiile de emisii negative drept „carti imprevizibile” (wild cards) ce ar putea juca un rol important, dar se confrunta cu probleme serioase legate de eficacitatea si viabilitatea comerciala.
In raportul sau din februarie, intitulat “Viitorul Zero Net al Canadei” CICC avertizeaza ca nu ne putem eschiva de la „pariuri sigure” – eficienta energetica, energia regenerabila si vehiculele electrice – pentru a ne baza pe acele tehnologii din categoria wild cards. Acestea includ tehnologia de captare directa a aerului (DAC) si solutiile bazate pe natura.

Captarea, utilizarea si sechestrarea carbonului (CCUS) poate juca un rol important, atat pe termen scurt pentru emisiile foarte concentrate de dioxid de carbon, cat si pe termen mai lung, probabil, cu surse de CO2 mai putin concentrate. Tehnologiile wild card precum hidrogenul, DAC si abordarile bazate pe natura prezinta un risc ridicat, dar pot fi extrem de recompensatoare in cursa pentru a atinge pragul zero-net pana in 2050.
Astfel de tehnologii ar putea “schimba fundamental traiectoria Canadei catre pragul zero-net” se mai arata in raportul CICC. “Wild card-urile sunt o potentiala completare pentru pariurile sigure si nu un inlocuitor al acestora. Ele sunt importante pentru deblocarea reducerilor mai profunde si mai eficiente ca si costuri, ce ar putea duce Canada catre targetul sau suprem zero-net”.

Offset-urile ca respectare a reglementarilor

Intre timp, tot in Canada, guvernele federale si provinciale permit companiilor sa se foloseasca de compensari pentru a indeplini o mica parte din cerintele reglementate de reducerea emisiilor.

In martie, Ottawa a publicat proiecte de reglementari pentru sistemul sau de credite care compenseaza emisiile de gaze cu efect de sera. Propunerea detaliaza modul in care companiile pot utiliza creditele compensatorii pentru a indeplini pana la 10% din reducerile de emisii cerute prin schemele de reglementare, cum ar fi sistemul industrial de tarifare a carbonului sau standardul pentru combustibil curat, care vor obliga rafinariile si importatorii sa reduca intensitatea carbonului combustibililor lichizi pe care ii vand.
Ei vor trebui sa demonstreze ca reducerile de emisii sunt aditionale fata de ceea ce s-ar fi intamplat in absenta achizitiei creditelor si ca gazele cu efect de sera vor fi stocate permanent, spune Environment and Climate Change Canada.
Strategiile bazate pe natura pentru atenuarea schimbarilor climatice sunt considerate din ce in ce mai frecvent un element cheie in planurile nationale si corporatiste de atingere a obiectivului zero net.

In acord cu practicile acceptate ONU, Ottawa include contributii semnificative din utilizarea terenurilor si solutiilor bazate pe natura in planul sau avand ca scop reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de sera de pana la 45% pana in 2030, in comparatie cu nivelurile din 2005.
Guvernul federal spune ca va planta doua miliarde de copaci si ca va conserva 25% din masa de uscat a Canadei ca parte a strategiei sale de atenuare a schimbarilor climatice. In bugetul anuntat in luna aprilie, guvernul liberal a alocat, de asemenea, o suma de 185 de milioane de dolari pe o perioada de 10 ani, pentru un program de Solutii Climatice prin Agricultura, ce are ca obiectiv captarea carbonului in sol si vegetatie.

Un studiu international finantat de organizatia americana Nature Conservancy a concluzionat ca solutiile bazate pe natura ar putea oferi 37% dintre cele mai rentabile reduceri ale gazelor cu efect de sera necesare pana in 2030, pentru a mentine lumea pe drumul cel bun catre limitarea cresterii temperaturii medii la sub 2°C.
Insa utilizarea creditelor bazate pe natura pentru a compensa emisiile a atras critici substantiale, din cauza indoielilor cu privire la acuratetea contabilizarii, la caracterul aditional si la permanenta.

Intr-un articol publicat pe site-ul CBC in luna martie, trei academicieni canadieni de top din domeniul climatic – Nic Rivers de la Universitatea din Ottawa, Kathryn Harrison de la Universitatea din British Columbia si Mark Jaccard, de la Universitatea Simon Fraser – au spus ca folosirea compensarilor in sistemele de reglementare “e probabil sa ofere iluzia progresului, chiar daca ea creste de fapt emisiile de carbon”.
Potrivit celor trei oameni de stiinta, nu ne putem baza pe contabilizarea carbonului, pentru ca nu evalueaza impactul real al emisiilor, ci mai degraba masoara rezultatele in comparatie cu o valoare de referinta presupusa. In multe cazuri, „reducerile de emisii” sunt determinate de o schimbare in ceea ce priveste activitatea – practici forestiere sustenabile sau captarea metanului din zonele de deversare a deseurilor – unde punctele de referinta obisnuite (business-as-usual) presupun practici problematice ce ar trebui sa fie reglementate mai bine.

Intre timp, emitatorii industriali pot compensa o tona de emisii reale de gaze cu efect de sera provenite de la un furnal cu o tona de offset-uri. „Exista stimulente mai reduse pentru ca aceste firme sa isi urmareasca propriile emisii, pentru ca in loc sa faca asta ele pot cauta offset-uri low-cost, care nu sunt intotdeauna reduceri reale ale emisiilor”, a spus Rivers. El nu pune sub semnul intrebarii importanta solutiilor bazate pe natura, dar sustine ca acestea ar trebui urmarite separat de respectarea reglementarilor.

In raportul sau zero-net, Institutul Canadian pentru Alegeri Climatice spune ca solutiile bazate pe natura prezinta un “potential enorm pentru sechestrarea low-cost” a carbonului si ar putea fi util in compensarea emisiilor provenite de la industriile cu emisii uriase si greu de redus, asa cum este industria cimentului. Insa autorii raportului reitereaza si ei problemele ridicate de profesori, cu privire la caracterul aditional si la permanenta.

Salveaza un copac, stocheaza niste carbon

Proiectul Darkwoods Forest Carbon din sud-vestul British Columbia este detinut de Nature Conservancy Canada si este cel mai mare proiect de compensare verificat din America de Nord. Nature Conservancy – care nu este afiliata la organizatia internationala – a achizitionat in 2008 proprietatea cu o suprafata de 63 de kilometri patrati, avand in plan imbunatatirea managementului forestier si a altor practici de conservare si vinderea compensarilor de carbon.
Proiectul estimeaza ca salveaza echivalentul a 125.000 de tone de emisii de CO2 in fiecare an.

De la infiintarea sa, a vandut peste 10 milioane de tone de credite de carbon pe piata voluntara, unde corporatii precum Microsoft, Shell si United Parcel Service cumpara offset-uri pentru a-si atinge propriile targeturi privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
Organizatia Nature Conservancy a verificat reducerea emisiilor de catre terte parti, in conformitate cu Standardul international de Impact Verificat pentru Dezvoltarea Sustenabila. Acesta include calcule precise privind carbonul stocat in copacii care alcatuiesc aria de conservare, precum si o rezerva de credite care protejeaza impotriva pierderilor neasteptate, precum incendiile forestiere.

Insa, Auditorul General din British Columbia a criticat contabilizarea offset-urilor facuta de Darkwoods, in cadrul unui raport din 2013.
Raportul reflecta multe dintre problemele ridicate vis-a-vis de solutiile bazate pe natura. S-a concluzionat ca organizatia decisese deja sa achizitioneze proprietatea inainte de orice angajamente legate de compensare, si astfel imbunatatirile presupuse ale managementului forestier s-ar fi produs oricum, chiar si in absenta creditelor de carbon. Drept urmare, nu a existat niciun caracter aditional, se arata in raport. De asemenea, acelasi raport sugera atunci ca Nature Conservancy a folosit ca punct de referinta (raportat la care masoara creditele de carbon rezultate din conservare) ipoteze prea agresive cu privire la exploatarea lemnului in regiune.

Nature Conservancy a respins raportul Auditorului General, argumentand ca organizatia a considerat intotdeauna ca veniturile obtinute din creditele de carbon sunt o componenta importanta a acordului sau de cumparare si conservare a padurii Darkwoods.
Presedintele Verra, David Antonioli, a carui companie verifica creditele, s-a plans intr-o scrisoare cu privire la o serie de erori si neintelegeri legate de procesul de verificare, comise de echipa Auditorului General in pregatirea raportului.
Rob Wilson, directorul financiar pentru conservare in cadrul Nature Conservancy, a subliniat faptul ca stocarea carbonului este, in general, doar un aspect al unui proiect de conservare care protejeaza habitatul speciilor, mentine spatiile naturale pentru placerea umana si, in unele cazuri, ofera o rezilienta mai mare in fata impactului tot mai semnificativ al schimbarii climatice. „Veniturile din creditele de carbon ne-au permis sa sprijinim si alte demersuri de conservare, derulate in toata tara”, spune el.

Si alte programe bazate pe natura s-au confruntat cu critici. Tot Antonioli acuza in luna mai un raport al Greenpeace si publicatia The Guardian de partinire, in urma unui articol potrivit caruia companiile aeriene se bazeaza pe „credite fantoma” in cadrul unui proiect forestier din Peru.
De asemenea, un raport comun al ProPublica si MIT Technology Review publicat la sfarsitul lunii aprilie, concluziona ca programul de compensare forestiera din California „creeaza o falsa aparenta de progres”.

Offset-urile corporate: finantarea solutiilor sau pretul platit pentru a putea polua?

Nu exista nicio indoiala ca achizitionarea de compensari – fie bazate pe natura, fie tehnologice – este o componenta cheie pentru atingerea targeturilor zero net ale corporatiilor.
In februarie, Royal Dutch Shell si-a lansat planul avand ca obiectiv atingerea pragului de emisii zero-net pana in 2050, incluzand reducerea productiei de titei, investitii in captarea si stocarea carbonului si un portofoliu solid de compensari bazate pe natura, ce ar reprezenta 120 de megatone de emisii echivalente CO2, anual, pana in 2030. Pentru a avea o reprezentare, aceasta cifra este echivalenta cu aproximativ doua treimi din totalul emisiilor din sectorul petrolului si gazelor din Canada in 2019.

Filiala canadiana a Shell achizitioneaza credite de la proiectul Darkwoods si urmeaza un proiect de reimpadurire impreuna cu Tsilhqot’in First Nation in British Columbia, precum si o initiativa de protectie a pasunilor alaturi de guvernele federale si provinciale, proiecte despre care spune ca vor genera credite de carbon.
In mod similar, Enbridge achizitioneaza si retine credite pentru energie regenerabila si investeste in solutii si compensari bazate pe natura.
Trebuie sa remarcam, in context, ca putine dintre marile companii petroliere din Calgary se angajeaza sa isi reduca emisiile totale pana in 2030, in ciuda realitatii ca petrolul si gazele reprezinta in general 26% din totalul de emisii de gaze cu efect de sera din tara, iar guvernul federal s-a angajat sa reduca emisiile nationale cu 40% – 45% pana in 2030.
Pe 26 mai, Suncor a declarat ca isi va reduce emisiile de gaze cu efect de sera cu o treime pana in 2030, pe parcursul lantului sau valoric, in cadrul traiectoriei catre pragul zero-net pana in 2050.

Gigantul canadian al nisipurilor bituminoase Cenovus Energy spune, de asemenea, ca aspira sa atinga targetul zero-net pana in 2050, desi in prezent se concentreaza doar pe emisiile ce rezulta din propriile operatiuni si pe energia electrica pe care o achizitioneaza din retea.
Standardele internationale, precum cele prezentate de Grupul Operativ pentru Divulgari Financiare Legate de Clima, solicita companiilor sa dezvaluie si sa gestioneze toate emisiile generate de productia, procesarea si consumul produselor lor – cunoscute sub numele de emisii Scope 3.

Ca urmare a fuziunii pe 1 ianuarie cu Husky Energy, Cenovus isi revizuieste obiectivele si planurile. „Vom efectua o analiza pentru a stabili noi targeturi pe termen scurt in 2021, care sa fie aliniate cu planul nostru de afaceri pe termen lung revizuit”, a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Reg Curren.
In raportul de sustenabilitate lansat de Cenovus in iulie anul trecut, compania spunea ca va reduce intensitatea per baril a gazelor cu efect de sera generate de operatiunile sale cu 30% intre 2019 si 2030 si ca va urmari sa mentina emisiile absolute la nivelul de 8,8 megatone de echivalent CO2. Cenovus a spus ca aspiratia sa catre zero-net se va baza pe „solutii tehnologice dincolo de cele comerciale si economice astazi”.

Nu e clar, la acest moment, daca o reechilibrare a activelor Cenovus pentru a include, de pilda, mai multa energie regenerabila ar duce la o reducere a emisiilor la nivel de societate.
„In cel mai rau caz, aceste angajamente (de portofoliu) si investitii sau cesionari risca sa fie un joc de culise in care companiile extrem de constiente de imaginea lor isi renunta la activele cu emisii mari in favoarea celor cu emisii scazute sau chiar zero, doar pentru ca jucatorii mai putin vizibili sau mai putin preocupati de imagine sa le preia”, spune Jason Dion, autorul raportului Zero-Net al Institutului pentru Alegeri Climatice.
Cu toate acestea, daca oferta generala de petrol si gaze scade din cauza modificarii deciziilor privind cheltuielile de capital, iar dezvoltarea energiei curate beneficiaza de noi investitii, schimbarea portofoliului ar reprezenta un progres substantial.

Promisiuni pe termen lung versus realitati pe termen scurt

Companiile petroliere nu sunt singurele care isi asuma angajamente pe termen lung fara ca acestea sa fie, insa, aliniate cu planurile lor de afaceri pe termen scurt.
Trei dintre bancile mari din Canada – Toronto-Dominion, Bank of Montreal si Royal Bank of Canada – si-au asumat un fel de target zero-net pana in 2050, fie in portofoliile lor de creditare, fie in finantarea totala. Angajamentul RBC, de exemplu, presupune ca afacerile din portofoliul sau de credite sa fie, cumulat, la un nivel zero-net pana in 2050, spune purtatorul de cuvant Andrew Block.
Marile banci canadiene au anuntat, de asemenea, targeturi ridicate pentru finantarea sustenabila.

Bancile lucreaza cu Asociatia Canadiana pentru Standarde si cu diverse grupuri industriale pentru a produce un standard referitor la „finantarea tranzitiei” – un efort de a promova imprumuturile „verzi” acordate companiilor consumatoare de energie pentru investitii care au ca rezultat reducerea emisiilor.
Comitetul condus de CSA spera sa-si publice curand taxonomiile de tranzitie, desi acestea au mai fost amanate anterior, ca urmare a dezacordurilor cu privire la tipul de investitii care s-ar putea califica.
Insa pana atunci, marile banci din Canada raman principalii finantatori ai industriei mondiale a petrolului si gazelor, inclusiv proiecte recente de extindere a nisipurilor bituminoase. Impreuna, marile banci canadiene au oferit finantari in valoare de aproape 400 de miliarde de dolari americani companiilor de combustibili fosili in perioada 2016 – 2020, se arata intr-un raport al Rainforest Action Network si al ONG-urilor afiliate.
Daca vor sa-si indeplineasca obiectivele de creditare zero-net, bancile vor trebui sa se distanteze de sectorul combustibililor fosili si de sprijinul financiar acordat acestora pentru proiecte ce vor imprastia in amosfera emisii de gaze cu efect de sera timp de decenii intregi, sau pentru conducte ce vor permite productia din ce in ce mai mare de petrol si gaze.

Pana la sfarsitul lunii mai, niciuna dintre marile banci canadiene nu se alaturase Aliantei Bancare Zero-Net, convocata de ONU, ai carei membri se angajeaza sa respecte o traiectorie catre pragul zero-net ce include angajamente pentru 2030 bazate pe date stiintifice si targeturi intermediare la fiecare cinci ani.

Desi apartenenta la Net-Zero Banking Alliance nu impune in mod oficial institutiilor sa inceteze sa acorde imprumuturi sectorului combustibililor fosili, necesitatea ca ele sa se alinieze la obiectivul limitarii incalzirii globale la nivelul de 1,5°C va conduce la acest rezultat, spune Eric Usher, seful Initiativei Financiare a Programului de Mediu al ONU.
„Daca vreti sa indepliniti aceste tinte, va trebui sa incetati foarte, foarte curand, finantarea combustibililor fosili”, a spus Usher in cadrul unui webinar gazduit pe 5 mai de Asociatia Canadiana a Clubului de la Roma. Principiile apartenentei la alianta impun, de asemenea, ca angajamentele climatice ale bancilor sa se concentreze pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in domeniile cu cifre mari de carbon si „sa nu se bazeze foarte mult pe tehnologia emisiilor negative”.

Guvernele nationale nu vor reusi in ceea ce priveste strategiile de decarbonizare profunda si obiectivele zero-net decat daca angajamentele lor vor fi egalate de corporatii globale din sectoare cheie. Iar asta va insemna un mix intre presiunea reglementarilor si actiunea voluntara.
Trebuie sa existe o claritate absoluta in jurul strategiei zero-net. Trebuie sa ne indreptam cat mai repede si cat mai agresiv catre decarbonizarea economiilor prin transport activ si planificare urbana, eficienta energetica si renuntarea la combustibilii fosili. Solutiile wild card, cu emisii negative – indiferent daca sunt bazate pe natura sau tehnologice – pot fi utile si fiabile pentru a compensa emisiile cel mai greu de eliminat si, daca e sa ne referim la conservare, ele pot oferi si alte beneficii importante care le dau un plus de valoare.
Compensarile pot avea unele beneficii pe termen scurt in ceea ce priveste reducerile rentabile ale emisiilor. Insa ele nu inlocuiesc transformarea fundamentala a industriilor cu emisii intensive.

Sursa: https://www.corporateknights.com/climate-and-carbon/are-corporations-getting-trapped-in-net-zero/

Foto: freepik