Uneori e foarte util sa rememoram justificarile existente in spatele diverselor initiative, atat pentru a intelege mai bine aceste initiative, cat si pentru a clarifica pe cat de exact posibil beneficiile implementarii lor. Astfel, comercializarea emisiilor de carbon este o practica ce ar putea fi luata in discutie din aceasta perspectiva.
Comertul de bunuri si servicii s-a aflat la baza dezvoltarii umane de mii de ani. Este un concept care a adus cu sine notiunile de oportunitate, eficienta a costului si de flexibilitate, atragand de asemenea si o cresterea economica pentru societate.
Aceste beneficii sunt bine intelese si au fost demonstrate in repetate randuri, insa ideea ca ar fi posibil ca tot comercializarea sa rezolve o problema de mediu de aceasta data, este in acest moment contestata. Mai mult, implementarea unui nou sistem de comercializare nu este deocamdata o initiativa bine primita de catre toate partile societatii.
Ce este comercializarea carbonului?
Comercializarea carbonului implica transferul unor forme de emisii de carbon intre doua parti, in schimbul unei contravalori financiare. Radacinile acestui concept se afla undeva la jumatatea anilor 90, dar bazele sale economice merg in timp pana in anii 1970, iar in Statele Unite s-a incercat chiar o implementare a sa la scara larga pentru a solutiona, in 1990, problema emisiilor de oxizi de sulf.
Comercializarea de emisii are la baza, de asemenea, tranzactionarea contractelor futures, un concept aparut in zone agricole precum Vestul Mijlociu din SUA, pentru a contribui la echilibrarea suisurilor si coborasurilor ofertei si cererii, ajutandu-i pe fermieri sa isi gestioneze veniturile in timp.
Pentru a reusi sa intelegem mai bine comercializarea emisiilor de carbon, ne ajuta sa privim inainte la obiectivele spre care ne indreptam, mai degraba decat sa privim inapoi la punctul din care am pornit.
Scenariul Sky al celor de la Shell indica anul 2070 ca borna pentru atingerea pragului de zero emisii de gaze cu efect de sera
Acordul de la Paris stabileste necesitatea ca societatea sa atinga in mod real pragul de zero emisii de gaze cu efect de sera in cea de-a doua jumatate a secolului, Scenariul Sky al celor de la Shell indicand ca borna anul 2070, pentru un nivel mare de certitudine (≥85%) ca obiectivul de maxim 2 grade (reprezentand cresterea maxima a temperaturii medii globale) prevazut de Acordul de la Paris nu va fi incalcat.
Pentru ca incalzirea temperaturii de suprafata depinde de emisiile cumulative in timp, temperatura nu se va stabiliza pana cand adaosul net de dioxid de carbon din atmosfera nu va atinge pragul de zero.
Scenariul Sky urmeaza indicatiile Articolului 4 al Acordului de la Paris, din pricina utilizarii la scara larga in acest moment in lume a petrolului, carbunelui si gazului pentru furnizarea de servicii energetice, in timp ce alternativele care nu produc emisii raman in stadiu incipient, iar in unele cazuri sunt chiar complet inexistente.
In Scenariul Sky, societatea reuseste sa atinga nivelul de zero emisii echilibrand emisiile ramase cu inlaturarea si redirectionarea dioxidului de carbon din atmosfera, catre o alta locatie.
Sky ilustreaza, de asemenea, timpul probabil de care tarile ar avea nevoie pentru a atinge nivelul net de zero emisii de dioxid de carbon. Astfel, in timp ce unele tari ar putea reusi sa atinga acest obiectiv pana in anii 2040, exista si un numar foarte mare de tari cu emisii mari de CO2, care vor avea nevoie de timp suplimentar, pana spre sfarsitul secolului.
Data fiind necesitatea existentei unui rezultat global pana in jurul anului 2070, dar raportat la realitatea tarilor, sectoarelor si industriilor care pot reduce emisiile in ritmuri diferite – unele fiind chiar incapabile sa ajunga la pragul de zero emisii – mecanismul care se remarca prin potentialul sau de a atinge un echilibru si de a distribui corect costul reducerilor de emisii in ansamblul societatii, si in timp, este comercializarea carbonului.
Scenariul Sky de captare si stocare
In Sky, in anul 2070 emitatorii vor putea cumpara unitati de inlaturare a carbonului de la industriile capabile sa capteze si sa stocheze geologic CO2, sau chiar sa utilizeze dioxidul de carbon pentru producerea anumitor tipuri de produse.
Comercializarea de unitati de carbon pune bazele drumului catre pragul de zero emisii, permitand in acelasi timp economiilor sa evolueze si sa prospere, utilizand serviciile energetice de care au nevoie.
Acest scenariu ar necesita, insa, dezvoltarea la scara larga a unei industrii care sa genereze unitati de inlaturare si captare a carbonului.
Astazi, asistam la primii pasi pe drumul catre reducerea emisiilor, insa comercializarea emisiilor de carbon este inca de pe acum extrem de importanta.
Pentru unii emitatori, chiar si reducerile initiale pot parea imposibile, mai ales daca fac parte dintr-un sector aflat in dezvoltare. Pentru altii, in schimb, reducerile de emisii se pot face mai usor, de pilda prin inchiderea unei statii alimentate cu carbune, care a fost inlocuit prin implementarea la scara larga a energiilor regenerabile. Generatorul de energie poate imparti eficient reducerile facute cu sectorul aflat in dezvoltare, reusind in acest fel sa atinga o reducere generala, fara sa fie afectate perspectivele de evolutie ale sectorului aflat in dezvoltare.
Comercializarea unitatilor de carbon intre aceste entitati este un instrument extrem de important. O piata dinamica pentru comercializarea de carbon in acest moment va da incredere si dezvoltatorilor care au in vedere intrarea pe piata de unitati de inlaturare si stocare a carbonului, in viitor.
Pe masura ce economia globala se indreapta catre reducerea la scara larga a emisiilor de carbon, implementarea poate reprezenta o provocare pentru unele tari, in consecinta progresul fiind cumva limitat. Dar asa cum s-a intamplat in toate aspectele evolutiei economice de-a lungul multor secole, comercializarea trebuie utilizata pe deplin, pentru a rezolva aceste probleme si pentru a reusi sa avansam.
Foto: freepik
