Presa britanica si internationala a vuit in ultima perioada cu privire la criza de dioxid de carbon ca gaz industrial. Problemele de furnizare sunt atat de acute in acest moment incat unii retaileri reduc vanzarile de bere si bauturi racoritoare, abatoarele se inchid, transporturile de mancare congelata care depind de gheata carbonica sunt stopate, iar producatorii de alimente se lupta cu depozitarea produselor cu viata de raft scurta.
Criza nu se limiteaza numai la Marea Britanie, ci este de asemenea prezenta si in alte parti ale Europei, potrivit lui David Hone, consilierul sef pentru probleme de schimbare climaterica la Shell.
Hone scrie pe blogul sau ca problema are ca punct de pornire inchiderea accidentala a catorva locatii care produc dioxid de carbon ca produs secundar. Este vorba in general despre unitati de productie a hidrogenului, in care acesta este utilizat apoi pentru producerea de amoniac pentru uz industrial si agricol. Amoniacul este extrem de important in industria alimentara, datorita utilizarii sale ca ingrasamant sub forma de uree. Aceasta este obtinuta prin reactia dintre amoniac si dioxid de carbon (iata, asadar, o alta utilizare a dioxidului de carbon).
Motivul inchiderii a fost acela ca vara e o perioada cu cerere redusa de ingrasamant, iar asta nu este ceva nou, insa anul acesta a existat un timing absolut nefericit, inchiderile coincizand cu dificultati tehnice inregistrate la facilitatile ramase totusi in stare de functionare.
Hidrogenul necesar fabricilor de amoniac este obtinut prin reformarea la abur a gazului natural (sau carbunelui) pentru a produce un gaz de sinteza, o combinatie intre monoxid de carbon si hidrogen. Pasul urmator, cunoscut drept reactia apa-gaz, mareste productia de hidrogen in detrimentul monoxidului de carbon, in acest proces fiind de asemenea produs si dioxid de carbon.
Dependenta de combustibilii fosili
Legatura dintre gazul natural (sau carbune) si bere si chiar dintre gazul natural si taierea porcilor (un domeniu in care dioxidul de carbon este utilizat pentru asomarea porcilor inainte de taiere) ilustreaza complexitatea sistemului energetic si modul in care combustibilii fosili ajung in lantul de furnizare al tuturor bunurilor si serviciilor.
O tranzitie de la combustibilii fosili ar trebui, de asemenea, sa gaseasca alternative si pentru toate aceste utilizari, crede Hone. In cartea sa “Rezolvarea Dilemei Climaterice si Energetice”, David Hone vorbea, de altfel, despre omniprezenta combustibililor fosili in economia globala, nu din perspectiva produselor pe care cu totii le cunoastem foarte bine – cum ar fi benzina – ci mai degraba din perspectiva unor produse precum amoniacul.
“Desi contactul nostru imediat cu combustibilii fosili se rezuma la benzina pe care o punem zilnic in masini, sau la gazul natural cu care ne incalzim casele, este vorba despre mai mult… mult mai mult. Asta include fabricile chimice deloc atragatoare, oarecum murdare, dar fara indoiala esentiale, unde sunt produse substante precum acidul sulfuric, amoniacul, soda caustica si clorul, ca sa mentionam doar cateva din lunga lista de astfel de produse.
Aproximativ un miliard de tone de astfel de produse ies anual din fabricile chimice. Manufacturate prin intermediul unor procese energofage ce opereaza la scala industriala, dar ascunse vietii de zi cu zi, aceste patru produse joaca un rol in producerea aproximativ oricarui produs. Chiar si extrem de popularele doze de bauturi racoritoare au la baza acidul sulfuric, care este utilizat pentru a da dozelor de aluminiu aspectul stralucitor care atrage inainte de a desface cutia si a de a consuma continutul”, spune Hone. El mai explica, de asemenea, ca aceste substante chimice principale se bazeaza la randul lor pe diferite materii prime, multe dintre acestea provenind din industria combustibililor fosili. Acidul sulfuric, de pilda, este obtinut din sulful din petrol si gaz, extras in timpul proceselor de rafinare si tratare. Desi exista si alte surse viabile de sulf, s-a renuntat de mult timp la ele, din motive economice.
In gandirea tranzitiei energetice de care este nevoie pentru remedierea completa a problemei climaterice, scopul final este pragul de zero emisii, ceea ce inseamna ca nu va mai exista nicio acumulare de dioxid de carbon in atmosfera. Acordul de la Paris solicita in acest scop un echilibru intre sursele de emisii si consum in cea de-a doua jumatate a acestui secol, sau ceea ce este numit in cadrul sistemului energetic “emisii zero net”.
David Hone subliniaza ca in cadrul celebrului Scenariu Shell Sky, care intruneste targeturile Acordului de la Paris, acest obiectiv va fi atins in 2070. In Sky nu este dezvoltata, comercializata sau scalata nicio cale alternativa pentru fiecare destinatie a combustibililor fosili in 40-50 de ani. In niciun caz! Captarea si depozitarea de carbon (CCS) ar urma, insa, sa fie folosita ca mecanism care sa permita acestei multitudini de utilizari sa continue, pana cand vor fi puse in practica variante alternative viabile.
Cand Sky va atinge nivelul zero net in 2070, emisiile provenite din utilizarea continua a combustibililor fosili vor fi combatute de aplicarea directa a CCS sau de eliminarea indirecta a dioxidului de carbon din atmosfera.
Insa povestea nu se incheie in 2070. In Sky, pana in 2100 de pilda, procesul industrial de captare si stocare a carbonului va fi in declin comparativ cu nivelul din 2070, pentru ca hidrogenul se va fi dezvoltat deja ca alternativa.
Procesul de comercializare si extindere a alternativelor pentru toate utilizarile combustibililor fosili ne va duce cu bine, potrivit lui David Hone, pana in secolul XXII. Astazi apar unele alternative, cum ar fi utilizarea panourilor voltaice solare pentru generarea de electricitate, dar asa cum s-a demonstrat recent, dependenta de combustibili fosili ramane inca un aspect omniprezent si inradacinat in societatea noastra, mai spune Hone.
Foto: freepik
