Un procent de 73% dintre parintii din Marea Britanie spun ca sunt ingrijorati de modul in care poluarea afecteaza sanatatea copiilor.
Dupa tragicul deces al Ellei Adoo-Kissi-Debrah, in varsta de 9 ani, care si-a pierdut viata dupa expunerea la poluare, guvernul britanic vrea sa introduca noi masuri pentru protejarea publicului de respirarea unui aer prea toxic.
Dar noile targeturi legale privind poluarea cu pulberi in suspensie nu vor fi introduse mai devreme de octombrie 2022, dupa toate probabilitatile, iar Rosamund Adoo-Kissi-Debrah, mama Ellei, fetita care a suferit o ciza fatala de astm in 2013 dupa ce a fost expusa la poluarea excesiva a aerului, a subliniat ca “este nevoie de actiune acum!”.
Intreband de ce trebuie sa se astepte 16 luni pentru ca schimbarile sa se produca, Rosamund Adoo-Kissi-Debrah a spus ca este “trista si dezamagita ca nu se face nimic mai curand”, ea intreband de asemenea “cum ramane cu copiii care vor muri in acest rastimp?”.
O noua cercetare realizata la cererea campaniei MyDieselClaim.com a descoperit ca 94% dintre parinti subestimeaza impactul fatal al poluarii atmosferice in Marea Britanie, si in timp ce 73% spun ca sunt ingrijorati de efectul poluarii aerului asupra sanatatii copiilor lor, 60% nici macar nu stiu daca traiesc intr-o zona cu poluare mare sau redusa, si nici cum pot afla asta.
“Inhalarea unui aer periculos si murdar poate afecta plamanii in dezvoltare ai copiilor, ei fiind una dintre categoriile cele mai afectate” a spus Jenny Bates, activist pentru aer curat la organizatia Friends of the Earth (Prietenii Pamantului).
“Expunerea la niveluri ilegale si daunatoare de poluare atmosferica are efecte cu adevarat ingrijoratoare asupra sanatatii copiilor. Ei sunt vulnerabili in mod deosebit, pentru ca organismele lor sunt in dezvoltare – s-a dovedit ca poluantii toxici afecteaza permanent dezvoltarea plamanilor la copii” a spus la randul sau Andrea Lee, manager al campaniilor pentru un aer curat la fundatia juridica de mediu ClientEarth si purtator de cuvant al campaniei Healthy Air.
Ea mai spune ca aerul cu un nivel periculos de poluare a fost asociat, de asemenea, si cu nasteri premature si crize de astm cu risc crescut de spitalizare, si chiar consecinte mai grave.
In plus, Lee subliniza ca potrivit studiilor, poluarea aerului are si un impact asupra dezvoltarii cognitive si a capacitatii copiilor de a invata si ca, atunci cand o astfel de afectare are loc in copilarie, riscul bolilor cronice mai tarziu in viata este mult mai mare.
“Este greu pentru parinti si pentru copii sa controleze aerul pe care il respira. Depinde de liderii nostri nationali si locali sa implementeze solutii la scara larga pentru aceasta problema.
Acestea ar trebui sa includa zone cu aer curat, eliminarea de pe sosele a celor mai poluante vehicule, precum si legi mai stricte impotriva poluarii, in acord cu recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii” a mai spus Lee.
Intre timp, fundatiile Healthy Air (HA) si Friends of the Earth sugereaza parintilor sa faca tot ce pot pentru a minimiza expunerea copiilor la poluarea atmosferica, printr-o serie de masuri importante. Iata care sunt acestea.
1. Afla care sunt zonele cu un nivel ridicat de poluare
Informatiile cu privire la poluarea aerului nu sunt atat de usor de obtinut pe cat ar trebui. Informatiile despre orasele mari si unele regiuni sunt disponibile pe site-uri diverse, insa nu toate sunt actualizate si nu toate regiunile publica date despre nivelul de poluare. Cauta intotdeauna online informatii din partea autoritatilor locale cu privire la calitatea aerului.
2. Ajuta-ti copiii sa evite pe cat posibil zonele cu poluare mare
Incearca sa eviti sa petreci timp in apropierea surselor de poluare precum drumuri aglomerate, mai ales in perioadele cu trafic de varf. Un experiment mic, derulat in Marea Britanie de catre HA si King’s College din Londra, a constatat ca evitarea drumurilor aglomerate si alegerea unor rute mai linistite au fost mai sigure si au redus expunerea la poluare cu pana la 2 treimi.
Deplasarea pe drumuri mai linistite si mai putin aglomerate, mersul pe jos sau cu bicicleta, sustinerea schemelor care limiteaza traficul in jurul scolilor – toate sunt moduri in care parintii se pot asigura ca cei mici respira un aer mai curat si mai sanatos.
3. Tine geamurile inchise
Daca locuiesti in zone aglomerate, in apropiere de sosele si bulevarde mari, evita sa deschizi ferestrele, cel putin in perioadele cu trafic de varf, pentru ca in acest fel poti reduce patrunderea aerului poluat in locuinta.
4. Convinge-i pe copii sa mearga pe jos sau cu bicicleta, in loc sa ii tii numai in masina
HA spune ca nivelurile de poluare pot fi de 9-12 ori mai mari in interiorul masinii decat in afara acesteia, pentru ca vehiculele de pe sosele se deplaseaza, practic, intr-un flux continuu de poluare emis de celelalte vehicule.
Experimentul companiei, care a comparat mijloacele de transport, a aratat si ca persoanele care parcurg acelasi drum pe jos sau cu bicicleta pot fi expusi la o poluare mai redusa decat cei care fac drumul intr-un autovehicul.
“Ceea ce nu realizeaza multi parinti este ca nivelurile de poluare din interiorul masinii pot fi mai rele decat daca mergi pe jos sau cu bicicleta pe aceleasi drumuri”, explica Bates, care mai spune ca “acesta este un motiv bun sa iti lasi masina acasa, reducand astel expunerea copiilor la aer de proasta calitate, ca si la emisii per ansamblu”.
5. Redu-ti propria contributie la poluarea atmosferica
HA spune ca traficul rutier este responsabil pentru un procent de pana la 80% din nivelurile ilegale de poluare a aerului cu dioxid de azot din orase. „Asadar, lasarea masinii acasa cat mai mult posibil si mersul pe jos, mersul cu bicicleta si utilizarea transportului in comun pot contribui la asigurarea unui aer mai curat pentru toata lumea”, spune Lee.
6. Nu tine in casa sobe sau centrale pe lemne
Sobele si centralele pe lemne sunt percepute adesea ca o sursa regenerabila de energie, insa Lee spune ca „multi oameni nu realizeaza ca acestea sunt o sursa tot mai mare de poluare cu particule in suspensie, care afecteaza nu numai vecinii, ci si calitatea aerului din casa”. Ea spune ca guvernul britanic a restrictionat recent vanzarea carbunelui traditional pentru locuinte si a lemnului ud, pentru a incuraja oamenii sa foloseaca niste combustibili mai putin poluanti.
7. Stai de vorba cu cei mici despre poluarea aerului
Este important sa discuti cu copiii despre ce inseamna poluarea aerului si despre efectele pe care le poate avea, desi Lee spune ca discutarea unei probleme atat de complexe si ingrijoratoare ii poate intimida pe multi parinti. „Cand vorbim cu copiii nostri, trebuie sa fim sinceri si sa folosim un limbaj pe care acestia sa il inteleaga”, spune ea. „Dar cel mai important lucru pe care li-l putem oferi este speranta: exista solutii”, promite ea.
8. Contribuie la cresterea gradului de constientizare
Pentru a contribui la o calitate mai buna a aerului pentru toata lumea, inclusiv pentru copii, HA spune ca parintii pot intreba reprezentantii locali ce fac pentru a combate poluarea nociva a aerului, pot gasi sau pot chiar lansa un grup local de activisti, se pot alatura unor grupuri dedicate parintilor care lupta pentru un aer mai curat pentru copiii lor si pot sustine activitatea organizatiilor deja existente, contribuind la cresterea nivelului de constientizare a problemei si a solutiilor, si facand in acelasi timp presiuni pentru actiuni reale si eficiente.
Foto: freepik