De la angajamentele in sensul producerii unui numar mai mare de vehicule eletrice pana la protejarea marilor, aceste tendinte pot fi un semn ca am putea avea parte si de lucruri bune.

In 2020, incendiile de vegetatie au lovit Australia si vestul Americii, uraganele au batut peste America Centrala si Coasta Golfului, nori intunecati de lacuste au coborat pe Cornul Africii si o noua boala mortala a ajuns de la animalul salbatic gazda la oameni, rasturnand pe de-a intregul viata asa cum o stiam.

Intr-o perioada in care motivele apocaliptice au dominat titlurile, nu a fost de mirare ca unii dintre noi au simtit ca lumea naturala a devenit usor ostila, chiar si daca oamenii de stiinta au tot avertizat cu privire la raul extrem de periculos pe care il facem naturii.
Biodiversitatea continua sa fie in cadere libera, defrisarile in Amazon sunt din ce in ce mai accentuate, iar un nou raport afirma ca planurile de reducere a emisiilor de carbon nu sunt nici macar pe aproape de ceea ce ar trebui sa fie pentru a indeplini obiectivele modeste ale Acordului Climatic de la Paris, din care SUA s-a retras – absolut intamplator – pe 4 noiembrie.

Si cu toate acestea, desi anul a fost unul extrem de greu, s-au intamplat si lucruri bune. Poate ca Administratia Trump a tot incercat sa vanda contracte petroliere in Arctic National Wildlife Refuge (Refugiul Arctic National pentru Viata Salbatica), o zona virgina pentru fauna salbatica, situata pe versantul nordic al Alaskai, dar a si refuzat sa dea autorizatie pentru Pebble Mine, in sudul Alaskai, punand stop efectiv unui proiect controversat.
Insa si mai pline de speranta decat stirile despre cazuri izolate, sunt totusi unele tendinte generale remarcate in cursul anului 2020.

Opinia generala cu privire la schimbarile climatice continua sa imbratiseze datele stiintifice, chiar si in Statele Unite, iar vocile tinere, odinioara marginalizate, incep in sfarsit sa se faca auzite. Sectorul privat incepe sa observe potentialul de profit al investitiilor inteligente din punct de vedere climatic. Pe de alta parte, in timp ce investesc sume uriase pentru a-si reveni dintr-una dintre cele mai grave crize economice din secolul trecut, unele guverne incep sa perceapa si oportunitatea de a combate schimbarile climatice in acelasi timp. Ecologistii din SUA privesc catre noua administratie Biden-Harris, asteptand ca schimbarea climatica sa fie una dintre zonele majore de interes ale politicii americane.

In momentele cele mai dificile ale pandemiei, iata ca sentimentul de netagaduit al posibilitatii inca ne mai ramane… Asadar, listam mai jos sapte evolutii si tendinte din 2020 care ne dau speranta pentru 2021 si nu numai.

1. Natura a obtinut o victorie majora

Anul acesta, desi cei mai multi dintre noi ne-am petrecut majoritatea covarsitoare a timpului izolati in case, natura a capatat o noua semnificatie ca loc de refugiu si divertisment. Adoptarea Great American Outdoors Act in iulie a fost un semnal ca protejarea parcurilor nationale din America este un deziderat cu privire la care toti cetatenii americani pot fi de acord. Inca din anii 1950, Congresul nu a mai fost de acord sa cheltuiasca atat de multi bani pentru parcurile nationale, multe dintre acestea avand restante vechi si costisitoare la intretinere. Noua lege aprobata in SUA stabileste, de asemenea, alocarea de fonduri pentru paduri, refugii si achizitii viitoare de terenuri. Una peste alta, legea a acordat pamanturilor publice aproape 10 miliarde de dolari.

2. Vehiculele electrice sunt in plina ascensiune

In ultimul deceniu, masinile care functioneaza cu energie electrica in loc de gaz au devenit din ce in ce mai populare, datorita imbunatatirilor tehnologice, preturilor mai mici si subventiilor guvernamentale. Daca in 2010, pe drumurile din intreaga lume circulau doar 17.000 de masini electrice, in 2019, circulau pe sosele un numar estimat de 7,2 milioane de astfel de vehicule, jumatate dintre ele in China. Noile angajamente guvernamentale asumate in acest an pot ajuta restul lumii sa ajunga din urma China. Marea Britanie a anuntat ca va interzice vanzarea de masini noi pe benzina sau diesel pana in 2030, iar statul California a stabilit ca data limita pentru aceeasi masura anul 2035. Norvegia are in continuare cel mai ambitios obiectiv din lume, in acest sens: anul 2025, insa acolo vorbim despre o piata mult mai mica.

Iar industria raspunde si ea la aceasta tendinta. Cel mai mare producator auto din lume, Volkswagen, si-a asumat probabil cel mai mare angajament financiar din 2020, anuntand ca va cheltui 86 de miliarde de dolari pentru productia de masini mai ecologice in urmatorii cinci ani. General Motors va cheltui, de asemenea, miliarde de dolari pentru productia de vehicule electrice. Amazon s-a angajat sa opereze 100.000 de vehicule electrice pentru livrari pana in 2030, iar Serviciul Postal al SUA ar putea integra vehiculele electrice in urmatoarea sa flota de camioane de livrare.

3. Luminita solara de la capatul tunelului combustibilului fosil

La inceputul lunii martie 2020, disputele dintre Rusia si uriasul cartel al petrolului, OPEC, au dus la un excedent de petrol pe piata mondiala. Pana in aprilie, cand pandemia a pus stop intr-o clipa calatoriilor la nivel global, preturile petrolului in Texas au atins minime istorice, astfel incat producatorii au ramas fara locuri in care sa isi depoziteze produsul. Aceasta criza adaugata la fortele deja existente in piata, a determinat 36 de companii petroliere – cele mai multe din 2016 incoace – sa declare falimentul. Proiecte cheie de conducte precum Keystone XL au ramas blocate anul acesta.

Pe fondul scaderii preturilor la gazele naturale la niveluri minime in istorie, consumul a crescut si a inlocuit carbunele, care a inregistrat o scadere cu 30% a productiei in Statele Unite. (Chiar daca analistii avertizeaza asupra faptului ca am putea asista la o revenire a consumului de carbune in 2021).
La nivel global, sursele regenerabile de energie au crescut rapid. In prima jumatate a anului 2020, generarea de electricitate din energia eoliana si solara a crescut cu 14% si, pentru prima data, a reprezentat aproape 10% din totalul energiei electrice. Si in Statele Unite, productia de energie regenerabila a crescut in 2020, ajungand la un nivel cu aproximativ 5% mai mare fata de 2019. SUA au instalat un numar record de proiecte eoliene si solare, datorita cel putin partial unui sistem de credite fiscale care expira.

Expertii sunt de parere ca sursele regenerabile de energie trebuie sa creasca intr-un ritm si mai rapid pentru a atinge obiectivele climatice, iar noul leader de la Casa Alba, Joe Biden, a promis ca va incuraja acest lucru.

4. Wall Street simte caldura

Chiar si inainte de COVID-19, Larry Fink, CEO al BlackRock (cel mai mare manager financiar din lume) a avertizat ca investitorii vor trebui sa tina cont de schimbarile climatice, inainte de a fi prea tarziu. Un raport publicat in februarie 2020 a aratat ca majoritatea celor peste 400 de investitori intervievati au in calcul si riscurile climatice atunci cand iau o decizie.

In ultimele luni, cele mai mari sase banci din SUA – printre care si JPMorgan Chase, Bank of America si Wells Fargo – au anuntat ca nu vor finanta forarea in Arctic National Wildlife Refuge, nici macar in conditiile in care administratia Trump a incercat sa accelereze incheierea contractelor de exploatare in zona. Dupa ce a imprumutat ani de zile miliarde de dolari industriei combustibililor fosili, JPMorgan Chase a anuntat in octombrie 2020 ca va investi in moduri care sa ajute lumea sa indeplineasca obiectivele stabilite prin Acordul Climatic de la Paris. Asa cum scria si Bloomberg recent, investitiile in initiative climatice au devenit chiar o moda in randul elitei bogate.

Intr-o perioada in care Joe Biden se pregateste sa isi preia mandatul, bancile mari se asteapta la o analiza mai atenta a impactului pe care actiunile lor il au asupra schimbarilor climatice. Presedintele ales al SUA a declarat ca va emite un ordin executiv prin care companiile cotate la bursa vor fi nevoite sa isi faca publice emisiile si modul in care acestea pot influenta schimbarile climatice. Luna trecuta, Marea Britanie a anuntat ca va solicita o transparenta similara.

5. Balenele au dat semne de recuperare

Oamenii de stiinta au observat in apele din apropierea Georgiei de Sud, chiar la nord de Antarctica, mai multe balene albastre decat au putut vedea chiar inainte de interzicerea vanatorii comerciale de balene, la inceputul secolului al XX-lea. Anul acesta au fost observate 55 de balene, dupa 50 de ani in care prezenta lor in aceste ape a fost una rara.

Balenele albastre sunt cele mai mari animale de pe Pamant si, potrivit Comisiei Internationale pentru Vanatoarea de Balene, ele au fost vanate pana aproape de pragul de disparitie. Potrivit estimarilor, aproape 300.000 de exemplare au fost ucise in prima jumatate a secolului al XX-lea, practic acelasi nivel cu al populatiei lor estimate inainte de inceperea vanatorii. Acum in Emisfera Sudica exista aproximativ 2300 de exemplare de balene albastre.
In ceea ce priveste balenele cu cocoasa, revenirea lor in aceleasi ape a fost una cu mult mai spectaculoasa, aceasta specie aproape reusind sa isi reconstruiasca populatiile dinainte de vanatoare. Oamenii de stiinta au vazut semne de speranta si pentru balenele drepte din Sud, insa in ceea ce priveste balenele drepte din Atlanticul de Nord povestea este una mai trista.

Majoritatea tarilor respecta interdictiile privind vanarea balenelor impuse de Comisia Internationala pentru Vanatoarea de Balene, insa la inceputul acestui an, Japonia, Norvegia si Islanda inca mai aveau astfel de practici. Cu toate acestea, la inceputul lunii mai, Islanda a semnalat ca putinele sale companii de vanatoare de balene s-ar putea inchide in curand, dand activistilor care militeaza impotriva vanatorii de balene speranta ca lumea va putea vana in curand ultima balena.

6. Oceanul are parte de atentie

In noiembrie 2020, 14 natiuni au anuntat ca isi vor gestiona in mod sustenabil 100% din apele de coasta pana in 2025, protejand o zona a oceanului ce totalizeaza aproximativ dimensiunea Africii. Fiecare tara s-a angajat ca va combate pescuitul excesiv, ca va investi in reducerea poluarii si ca va rezerva 30% din apele sale nationale ca zone marine protejate pana in 2030. Printre tarile care si-au asumat angajamente se numara Canada si Mexic, Japonia si Australia, Kenya si Ghana si Norvegia si Portugalia. Combinate, acestea inseamna 40% din coastele din intreaga lume.

Desi nu este parte a acestui acord, Marea Britanie a anuntat la inceputul lunii noiembrie ca, la nivel global, tara protejeaza 2,7 milioane de mile patrate de ocean. Ultima sa zona marina protejata este de 260.000 de mile patrate de ape virgine din jurul indepartatului teritoriu britanic Tristan da Cunha, un grup de insule din sudul Oceanului Atlantic.

7. Omenirea a vazut o licarire dintr-o lume mai curata

O putem numi „antropauza”, pentru ca asa au numit oamenii de stiinta reducerea activitatii umane la nivel global , atunci cand COVID-19 si-a inceput marsul in jurul lumii si ne-a fortat sa ramanem pe loc. In martie 2020, calatoriile cu avionul au scazut la 50% fata de nivelul din martie 2019, cel mai mare declin din istoria recenta, potrivit Asociatiei Internationale a Transportului Aerian. Traficul auto in intreaga lume a scazut si el brusc. Zone din India acoperite in mod normal de poluarea aerului au raportat ca au putut vedea Himalaya pentru prima data.

Natura se vindeca!” a exclamat omenirea, desi aceasta fraza avea sa devina in scurt timp o gluma in mediul online.
Desi o pandemie precum COVID-19, care a imbolnavit milioane de oameni si a distrus sursele de trai ale populatiilor de peste tot, nu este in mod cert calea cea mai potrivita pentru a face ca planeta sa fie mai sanatoasa pentru oameni, ea a aratat ceea ce ne-ar fi fost la indemana printr-o actiune ambitioasa si decisiva.
De asemenea, pandemia a oferit oamenilor de stiinta o oportunitate fara precedent: sansa de a studia ecosistemele in lipsa oamenilor, un mod in care impactul uman a putut fi evaluat mai precis. Chiar si oceanele au tacut, oferind vietii marine un ragaz de la zgomotul generat de om.

Sursa: https://www.nationalgeographic.com/environment/2020/12/seven-wins-for-the-environment-in-2020/

Foto: freepik