Lewis Hamilton s-a impus în fața lui Max Verstappen la capătul unui duel entuziasmant în Marele Premiu al Ungariei.
A fost un duel strategic acontat excelent de Mercedes, care a făcut alegerea bună a strategiei pentru a-i acorda o depășire lejeră și victoria lui Hamilton la capătul a 70 de tururi entuziasmante. Verstappen a condus aproape întreaga cursă după ce a plecat din pole-position pentru prima oară în carieră, însă Hamilton a fost cel care a trecut linia de sosire primul, câștigând pentru a 7-a oară în Ungaria.
Cei doi au rulat unul în spatele celuilalt aproape mereu, intrând la boxe și încălțând gume hard după un prim stint pe medium-uri. Diferența a fost făcută în ultima treime a cursei. După ce Hamilton s-a apropiat extrem de mult imediat după prima oprire la boxe, britanicul nu a reușit să facă depășirea decisivă, însă strategia celor de la Mercedes i-a adus în final victoria. Echipa l-a chemat la boxe pentru un nou set de medium-uri cu aproximativ 20 de tururi rămase, mizând pe ritmul său superior din finalul cursei. Riscul s-a dovedit a fi câștigător.
Red Bull nu a reacționat, ținându-l pe Verstappen pe circuit, iar olandezul a fost încet-încet prins din urmă. Hamilton a atacat decisiv cu patru tururi înainte de final, pe exteriorul primului viraj, îndepărtându-se apoi în frunte. Verstappen a trecut linia de sosire al doilea, după ce a intrat din nou la boxe și a stabilit cel mai rapid tur al cursei pe soft-uri.
În urma celor doi a avut loc un duel similar, cu Sebastian Vettel depășindu-l pe Charles Leclerc chiar la final, având pneuri mult mai rapide. Valtteri Bottas a lipsit din lupta pentru podium după ce două mici contacte în primul tur l-au lăsat fără o parte din aripa față. Finlandezul a intrat la boxe curând, însă nu a mai putut recupera. Prins în trafic, al doilea pilot Mercedes a încheiat abia pe locul 8.
Carlos Sainz a trecut linia de sosire al 5-lea, dar la peste un tur în urma lui Hamilton, pentru McLaren. Pierre Gasly a făcut o cursă tipică, slabă, în cea de-a doua mașină Red Bull, terminând pe 6, în fața lui Kimi Raikkonen. Lando Norris și Alexander Albon au completat primele 10 poziții.
Sergio Perez, Nico Hulkenberg, Kevin Magnussen și Daniel Ricciardo au încheiat pe locurile următoare, în timp ce cu două tururi în urmă s-au clasat Daniil Kvyat, George Russell, Lance Stroll și Antonio Giovinazzi. Robert Kubica s-a regăsit al 19-lea, la trei tururi în urmă, în timp ce Romain Grosjean a abandonat la boxele echipei Haas.
Formula 1 ia o vacanță de aproape o lună, cu Hamilton conducând autoritar clasamentul general în fața lui Bottas și Verstappen.
Foto: freepik