Compensarea carbonului reprezinta din nou un subiect fierbinte, dupa ce Guvernul din Canada a publicat doua propuneri legislative si a cerut o dezbatere publica in acest sens. Acest demers a declansat o rafala de cereri catre Environment and Climate Change Canada si in presa, cu privire la modul in care compensarile de carbon sunt fie contra-productive pentru reducerea emisiilor, fie riguroase si eficiente.
Proiectele vizand compensarea carbonului, inclusiv cele din paduri, nu sunt perfecte. Mai mult chiar, exista o istorie cuprinzand multe astfel de initiative care s-au dovedit a nu fi decat niste demersuri ostentative de greenwashing, construite fara suficiente asigurari cu privire la “aditionalitatea” lor (reducerile de emisii provenite din compensari sunt “aditionale” daca apar ca rezultat al unei piete de carbon si nu ar fi aparut fara aceasta).
Aceasta situatie s-a imbunatatit, insa continua sa fie o provocare, mai ales daca ne amintim de stirile aparute la inceputul acestui an, potrivit carora The Nature Conservancy, creatorii unora dintre cele mai mari initiative din SUA de compensare a carbonului in paduri, au trecut printr-o analiza a tutoror proiectelor, ca urmare a preocuparilor ca organizatia faciliteaza vanzarea de credite de carbon lipsite de sens catre clientii lor corporate.
Grupul Interguvernamental al ONU pe teme de Schimbare Climatica (IPCC) – un grup din care fac parte mii de oameni de stiinta din intreaga lume, care avanseaza recomandari supuse controlului cuvant cu cuvant – arata ca nu exista niciun scenariu in care sa putem evita cea mai grava degradare a climei in urmatorul deceniu, fara sa protejam si sa refacem carbonul din paduri, inclusiv prin mecanisme de piata, asa cum sunt compensarile. Pentru a ne asigura, trebuie sa folosim toate instrumentele pe care le avem la dispozitie, si sa o facem cat mai rapid – inclusiv reglementari guvernamentale solide, sau initiative si solutii puternice de piata.
Aceasta inseamna ca proiectele riguroase si transparente de compensare a carbonului vor juca un rol esential in utilizarea stimulentelor de gestionare a padurilor la o scala care sa ajute cu adevarat Canada sa isi atinga obiectivele climatice pana in 2030.
In regiunea canadiana Maritimes (Provinciile Maritime), proiectele forestiere de compensare a carbonului i-ar putea ajuta pe cei 80.000 de proprietari de paduri mici sa conserve si sa gestioneze aproape 5 milioane de hectare de padure in beneficiul climei.
Alternativa este ca aceste paduri sa continue sa fie decimate, ca rezultat al singurelor piete disponibile in acest moment proprietarilor de terenuri: pietele de cherestea care determina defrisari pe arii raspandite, care nu fac decat sa inrautateasca si mai mult criza climatica.
Secretul este autenticitatea – asadar, iata mai jos cinci moduri de a compensa in mod corect carbonul in paduri.
1. Lasa-i pe cei afectati in mod direct sa ia deciziile
Proiectele de compensare a carbonului trebuie sa fie conduse de persoanele aflate in cea mai stransa legatura cu aceasta realitate. Reglementarile si programele care guverneaza aceste compensari, mai ales cele bazate pe natura, ar trebui sa fie si ele gandite de aceleasi comunitati. In acest mod, ne putem asigura ca proiectele de compensare a carbonului nu degenereaza pur si simplu in initiative corporatiste de greenwashing, si vom sprijini in schimb proiecte indigene de conservare si proiecte rurale conduse de comunitate, cu beneficii care se intorc chiar in sanul respectivei comunitati si ecosistemelor care o inconjoara.
2. Fa compensarile cu adevarat aditionale
Acopera toate golurile, restrage programele de compensare si nu lasa nicio bresa deschisa pentru exploatare. In acest scop, o serie de organizatii nationale de conservare si alti experti au atras atentia ca este importanta o contabilizare corecta si autentica a emisiilor care determina cererea de offset-uri, la fel ca si un proces clar la nivelul ofertei, pentru a verifica autenticitatea compensarilor vandute.
Acest demers implica folosirea de protocoale de top, asa cum sunt cele create de asociatii cu standarde de operare indelungata, precum Verra sau Gold Standard, precum si examinarea indeaproape a proiectelor propuse (inclusiv prin verificatori terti) pentru a garanta ca aceste compensari vandute sunt cu adevarat aditionale.
3. Nu te complace
Stiinta climatica si spatiul compensarilor de carbon sunt ambele extrem de dinamice, iar protocoalele si metodologiile se imbunatatesc in mod constant. Accepta ca protocoalele care functioneaza bine astazi pot fi imbunatatite si schimbate maine.
Vedem, de pilda, in cele din urma protocoale si programe care asigura beneficii pentru proprietarii de paduri si pentru comunitati, mai degraba decat sa serveasca interesele companiilor mari.
4. Obiectivul trebuie sa fie eliminarea, nu doar zero-net
Concentrarea pe “compensari” implica numai neutralizarea emisiilor produse in mod curent, si nu rezolva restantele privitoare la emisiile de gaze cu efect de sera care sunt deja in atmosfera si care duc la criza climatica. Pentru a avea un impact masurabil asupra climei, avem nevoie de o reducere a acestor factori istorici de poluare, si trebuie sa fim negativi din punct de vedere al carbonului.
Reglementarile guvernamentale solide pot determina aceasta schimbare, la fel cum o pot face si programele mai agresive de compensare. Cand mai avem la dispozitie mai putin de un deceniu pentru a evita cea mai rea catastrofa climatica, faptul ca atingem un nivel zero-net nu mai este suficient de bun.
5. Stabileste obiective de solutionare a crizei duble a pierderii biodiversitatii si a schimbarii climatice
Orice solutii care au in prim plan clima – inclusiv compensarile carbonului – care nu protejeaza si ecosistemele naturale si nu opresc pierderea rapida a biodiversitatii, sunt un esec.
La nivel global ne confruntam cu cea de-a sasea extinctie in masa din istorie, aceasta fiind cauzata de fiinta umana. Numai in Canada s-a inregistrat o reducere de 68% a speciilor de pasari, amfibieni, mamifere, pesti si reptile din 1970 incoace, o pierdere care se estimeaza ca va reprezenta o lovitura in valoare de 10 trilioane de dolari pentru economia mondiala pana in 2050, daca urmam traiectoria curenta “business-as-usual”. Avem nevoie de solutii bazate pe natura, inclusiv programe de compensare a carbonului, care sa abordeze in mod direct pierderea de habitate si distrugerea serviciilor ecosistemice. Altfel, vom pierde lupta.
Toate cele de mai sus nu fac decat sa arate ca, desi in continuare imperfecte, compensarile de carbon sunt un instrument necesar in cutia cu unelte si solutii pentru reducerea si poate chiar pentru anularea haosului climatic. Si avem nevoie de toate instrumentele pe care putem pune mana imediat – in acest mod vom reusi sa avem parte de castiguri importante pe drumul catre obiectivele Acordului de la Paris si catre un viitor optimist.
Foto: freepik
